Tarhonul este o plantă a cărui tulpini și frunze se folosesc la condimentarea ciorbelor, supelor, mâncărurilor, precum și la aromatizarea le...
Tarhonul este o plantă a cărui tulpini și frunze se folosesc la condimentarea ciorbelor, supelor, mâncărurilor, precum și la aromatizarea legumelor murate sau a conservelor de carne și legume. Frunzele de tarhon conțin în medie 0,3 – 1% ulei eteric și alți compuși fenolici. În medicina populară ceaiul de tulpini și frunze de tarhon se folosește în bolile de rinichi și ca stimulent al secrețiilor gastrice, în afecțiuni hepatice și renale.
Tarhonul – descrierea plantei
Rădăcinile plantei de tarhon ajung la adâncime mijlocie, motiv pentru care este ceva mai pretențios față de umiditate. Frunzele sunt întregi, lanceolate, glabre. Ele constituie partea cea mai aromată a plantei. Tulpina plantei crește înaltă de 60 – 100 cm, este plină și puternic ramificară. Florile de tarhon sunt mici, de culoare galbenă sau brună-violacee, de multe ori sterile, dispuse în inflorescențe de dimensiuni reduse, de formă globuloasă, pendule.
Comparativ cu ștevia și măcrișul, tarhonul are pretenții mai mari față de lumină. Este destul de rezistent la temperaturi scăzute. Preferă solurile bogate în substanțe nutritive, bine structurate, pe care dă producții foarte bune de frunze.
Cum se cultivă tarhonul?
La noi în țară se practică înmulțirea pe cale vegetativă, respectiv prin plantarea butașilor înrădăcinați. Butașii se recoltează în luna iulie, se fasonează și se pun la înrădăcinare pe straturi în aer liber. Terenul pe care se amenajează brazdele pentru înrădăcinarea butașilor, se amestecă bine cu 20 – 25% mraniță cernută și 10% nisip.
Amplasamentul trebuie să aibă sursă de irigare, spre a se putea menține cultura de butași la grad optim de umiditate. Până toamna, când are loc plantarea, pepiniera de butași se întreține prin lucrări de plivit și irigare în vederea unei înrădăcinări bune.
Ca și alte plante perene, se mai poate înmulți prin despărțirea tufelor. Cultura se înființează însă mai greu, producția de frunze este foarte neuniformă calitativ. În unele țări, înmulțirea tarhonului se face prin semințe. Datorită semințelor extrem de mici, care nu permit realizarea însămânțării cu mașina, se procedează mai întâi la producerea răsadului pe paturi calde, care apoi se repică pe brazde reci, de unde se ia și se plantează în câmp.
Cum se recoltează tarhonul?
Recoltarea frunzelor și a lăstarilor tineri se face din primăvară până toamna târziu. Tarhonul durează în cultură aproximativ 7-8 ani și produce între 12 – 14 tone de frunze și lăstari la hectar. În condițiile existenței depozitelor cu atmosferă controlată, păstrarea pe o perioadă mai lungă nu ridică probleme față de celelalte legume.
Cele mai bune rezultate se obțin atunci când marfa se păstrează în spații lipsite de lumină, la temperatura de 0 – 3 grade Celsius. Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie de 85 – 90%. În aceste condiții, tarhonul se păstrează bine timp de 3 – 5 zile. Pregătirea tulpinilor și frunzelor pentru însilozare se face în legături sau în lădițe.
