După cele mai noi cercetări, porumbul zaharat este originar din Mexic. Există dovezi că porumbul zaharat s-a cultivat și consumat de către i...
După cele mai noi cercetări, porumbul zaharat este originar din Mexic. Există dovezi că porumbul zaharat s-a cultivat și consumat de către indieni cu mult timp înainte de descoperirea Americii. Consumul a crescut o dată cu dezvoltarea industriei de conserve, pentru care porumbul zaharat reprezintă una dintre cele mai folosite materii prime.
Porumbul zaharat se cultivă pentru boabele sale, care au un conținut caloric mai ridicat decât porumbul obișnuit (76-80% apă, aproximativ 19% hidrați de carbon, din care 5-5,8% zaharuri, 3% proteine, 1-1,3% grăsimi, 0,7-0,9% substanțe minerale). În faza de coacere în lapte se consumă fiert sau copt, dar mai ales conservat (știuleți întregi congelați sau boabe conservate la borcan). Din mălaiul de porumb zaharat se prepară cele mai bune produse de cofetărie.
Din punct de vedere botanic, porumbul zaharat nu se deosebește cu nimic de porumbul obișnuit. La maturitate, boabele pierzând apa, se zbârcesc și devin transparente. Culoarea boabelor poate fi galbenă, roză, roșie, violacee, cenușie sau neagră. Cele galbene sunt preferate datorită conținutului lor în carotină, spre deosebire de cele albe care nu conțin această provitamină.
Porumbul zaharat – cerințe față de sol, temperatură și apă
Din punct de vedere biologic, manifestă aceleași cerințe față de mediu, ca și porumbul obișnuit. Porumbul zaharat este o plantă termofilă, semințele încolțesc normal la 12-13°C. Acțiunea prelungită a temperaturilor pozitive scăzute (+3°C) poate duce la întârzierea fructificării. Plantele tinere pot suferi din cauza brumelor târzii de primăvară, dar se refac rapid și continuă să se dezvolte normal. În decursul perioadei de vegetație, cerințele față de temperatură nu sunt uniforme.
În prima jumătate a perioadei de vegetație (răsărit, formarea florilor), plantele au cerințe mai mari față de temperatură, pe când în a doua jumătate (de la formarea florilor până la recoltare), clima mai răcoroasă asigură o creștere și dezvoltare normală. Față de regimul nutritiv, porumbul zaharat este mai pretențios.
Pentru fiecare 100 kg de producție brută (boabe + tulpini) extrage din sol aproximativ 0,96-1,17 kg azot, 0,35-0,40 kg fosfor, 0,97-1,88 kg potasiu, 0,32-0,34 kg calciu. Cunoscând cerințele plantei în ceea ce privește îngrășămintele chimice și rezerva de substanțe nutritive din sol, precum și producția pe care ne propunem să o obținem, se poate calcula cantitatea de îngrășăminte ce trebuie să fie administrate acestei culturi.
Cum se cultivă porumbul zaharat?
Cultura de porumb zaharat se înființează când temperatura solului a atins 8-10°C (a doua jumătate a lunii aprilie). Din punct de vedere agrotehnic, cultura este identică cu a porumbului obișnuit de boabe. Din punct de vedere tehnologic există unele deosebiri, de care trebuie ținut seama în cazul porumbului zaharat. Se însămânțează cu semănătoarea în rânduri, la distanța de 70 cm, reglând mașina și alegând discul distribuitor pentru asigurarea unei densități de 50 000 de plante la hectar în regim irigat. În aceste condiții, norma de sămânță la hectar este de 10-12 kg, în condițiile unei semințe cu valoare culturală bună. De o mare importanță este alegerea terenului.
Porumbul zaharat nu trebuie să se pună după porumb sau într-un teren unde a fost atacat puternic, cu ani înainte, de sfredelitorul porumbului (Pyraustra nubilalis). O altă particularitate a porumbului zaharat este aceea că planta emite copili. Înlăturarea copililor conduce la obținerea unor știuleți viguroși pe planta principală și de calitate superioară, în schimb producția totală de știuleți este cu aproximativ două tone mai mică.
În situația în care valorificarea producției se face imediat după recoltare, este bine să se rupă copilii din cultură, întrucât vânzarea unor știuleți mari se face la un preț mai bun. În cazul în care producția se industrializează prin conservare ca boabe la borcane, cultura nu se mai copilește, asigurând în felul acesta o producție mult mai mare.
Când se recoltează porumbul zaharat?
La suprafața mare de recoltat, porumbul zaharat se recoltează cu pănuși cu tot. Se transportă la fabrica unde se despănușează și se rup știuleții în funcție de mărimea borcanelor în care se pun la conservat. În acest caz, porumbul recoltat în pănuși și depozitat la fabrică în straturi subțiri pentru operația de mai sus, rezistă foarte bine timp de 12-14 ore, fără a-și pierde din aspectul și calitatea sa.
În cazul unei suprafețe mai mici, recoltarea porumbului zaharat se face prin despănușarea știuleților direct de pe plantă și transportul lor imediat la fabrică pentru pregătire, fie pentru conservare, fie pentru vânzare imediată. Acest mod de recoltare este mult mai recomandat, însă impune o organizare perfectă pe flux, dar mai ales pentru faptul că după recoltarea știuleților se poate trece imediat cu mijloace mecanizate la desființarea culturii prin însilozarea tulpinilor și pănușilor, în care caz, pe lingă știuleți se obține și un siloz de calitate.
Oricare ar fi metoda de recoltare, se reține faptul că, înainte de începere, se deschid culoare în lan de 10-12 m, pe unde trebuie să intre tractorul cu remorca pentru colectarea imediată a lăzilor sau a coșurilor cu știuleți. Producția medie de știuleți de porumb zaharat este în cultura necopilită de 16-18 t/ha, iar în cultura copilită de 14-16 t/ha.
Cum se produc semințele de porumb zaharat?
Producerea semințelor de porumb zaharat se realizează în același mod ca și porumbul obișnuit. Se impune asigurarea distanței de izolare de minimum 500 m între cultura seminceră și oricare altă cultură de porumb. Acest lucru este necesar pentru prevenirea impurificării biologice. Producția de semințe ce se poate obține este de 2 000-2 500 kg/ha boabe.
