Rudbeckia sau bulgări de soare este o magnifică floare americană, robustă, cu tulpini mai mult sau mai puțin ramificate. Rădăcinile sunt puț...
Rudbeckia sau bulgări de soare este o magnifică floare americană, robustă, cu tulpini mai mult sau mai puțin ramificate. Rădăcinile sunt puțin profunde. Frunzele întregi, dințate sau decupate, prezintă peri rugoși, ca de altfel toată planta.
Inflorescența este un capitul terminal plasat la extremitatea unui peduncul lung. De jur împrejur prezintă un involucru format din bractei reunite în 2-4 serii. Ligulele etalate, întregi sau cu 2-3 dinți la vârf, înconjoară receptaculul conic, alungit sau aproape cilindric. Rudbeckia înflorește toată vara și toamna.
Rudbeckia – specii și soiuri
Se cultivă mai multe specii și soiuri.
- Rudbeckia fulgida Ait. Planta este tufoasă, înaltă de 50-70 cm, foarte floriferă. Florile sunt mici, galbene, cu mijlocul (discul) purpuriu-negricios.
- Rudbeckia laciniata L. Tijele sunt simple sau puțin ramificate, cu frunzele profund decupate și laciniate. Capitulul are un singur rând de ligule colorate galben-pal și discul verde-gălbui. Soiuri: Golden Glow – capitule bătute, galbene aurii, 1,80 m înălțimea plantei; Goldquelle – foarte florifer, capitule semibătute, galbene-aurii, 80 cm înălțimea plantei.
- Rudbeckia purpurea L. (Echinacca purpurea). Planta este ceva mai delicată, cu tije lungi, drepte, aspre la pipăit. Frunzele sunt glabre, cele de la baza plantei sunt pețiolate, cele superioare sesile, lanceolate. Ligulele capitulului au culoarea roz închis-purpuriu. La deschiderea completă, discul este proeminent și de culoare purpuriu închis. Înălțimea plantei la înflorire este de 70 – 90 cm, iar diametrul ei de circa 40 cm.
- Rudbeckia nitida Nutt. Planta are înălțimea de 1,5 – 2 m. Capitulele au ligulele foarte lungi și laxe. Menționăm soiul Autum Glory, cu ligule galbene aurii, disc verzui și proeminent, care înflorește în august-septembrie.
- Rudbcckia speciosa Wenderoth. Tijele sunt ramificate la bază și păroase. Ligulele au culoarea portocaliu închis, mai luminos pe partea superioară. Discul este conic, negru- purpuriu. Planta atinge înălțimea de 50 – 60 cm.
Rudbeckia – cerințe față de sol, apă și căldură
Rudbeckia sau bulgări de soare este o plantă robustă. Ea solicită terenuri profund lucrate (fertile), mai mult ușoare decât grele, moderat de umede și cu expoziție însorită sau umbră moderată. Echinacca suportă soarele puternic din timpul verii numai cu condiția să fie bine udată.
Cum se produc plantele de Rudbeckia – bulgări de soare?
Semănatul se folosește pentru obținerea unui număr mare de plante. Se seamănă în mai-iulie pe brazde, într-un pământ nisipos. Răsadurile se repică la 10-15 cm distanță. La locul definitiv se pun toamna sau primăvara următoare.Divizarea tufelor mari se practică toamna, în terenurile ușoare, nisipoase, bine drenate, și, din contră, la începutul primăverii, în cele mai grele și umede iarna. Se lucrează cu precauție, deoarece rădăcinile rupte putrezesc ușor.
Cum se cultivă și cum se îngrijește Rudbeckia – bulgări de soare?
Perioada de înființare a culturii de rudbeckia poate fi toamna (octombrie) sau primăvara, în funcție de natura solului. Este foarte important ca rădăcinile plantei să fie așezate corect în groapă și să se adauge pământ nisipos sau nisip. Imediat după plantare se pune mulci de frunze de jur împrejurul plantei. Distanțele de plantare sunt de 30-50 cm. Lucrările de întreținere sunt următoarele:
- mobilizarea superficială a solului pentru a nu se răni rădăcinile;
- mulcirea, care este indispensabilă pe terenurile ușoare și nisipoase; plantele tinere suferă, mai ales, la seceta din timpul verii; se acoperă solul cu frunze, gunoi vechi, turbă;
- fertilizarea cu gunoi de grajd, care se încorporează cu furca cu colți lățiți; nu se folosește cazmaua, pentru a nu tăia rădăcinile care se află în stratul superficial;
- udarea, pentru a se asigura o înflorire mai abundentă. Recoltarea florilor se face la înflorirea completă.