Ricinul face parte din grupa plantelor oleaginoase, în sămânța lui găsindu-se 42,2-58,6% ulei. În funcție de conținutul de ulei, în grupa pl...
Ricinul face parte din grupa plantelor oleaginoase, în sămânța lui găsindu-se 42,2-58,6% ulei.
În funcție de conținutul de ulei, în grupa plantelor oleaginoase, ricinul ocupă locul al doilea după susan. Uleiul de ricin este nesicativ, indicele de iod fiind cuprins între 81 și 86, și are peste 200 de întrebuințări în diverse industrii:
- producerea fibrelor sintetice (rilsanul);
- industria pielăriei;
- a vopselelor;
- a lacurilor și emulsiilor;
- a cauciucului și materiilor plastice;
- poligrafie, la prepararea cernelurilor și a tușurilor foarte fine, la curățarea zațurilor și a clișeelor înainte de tipărire;
- ca fixator de culoare;
- ca un excelent degresant;
- ca un lubrefiant de foarte bună calitate, utilizat pentru ungerea motoarelor cu turație mare și a lagărelor cu turație mare.
Valoarea uleiului de ricin este dată de compoziția sa chimică și de o proprietate deosebită: nu își alterează însușirile chimice și fizice la oscilațiile de temperatură și la temperaturi ridicate. Acidul sebacic extras din uleiul de ricin se utilizează pe scară largă pentru obținerea materialului textil artificial și a linoleumurilor foarte fine, folosite la confecționarea ambalajelor pentru produse farmaceutice și alimentare.
Uleiul de ricin se utilizează ca materie primă cu un spectru larg pentru sinteza organică. Prin cracarea uleiului de ricin la temperatura de 300 °C, se obțin esențe și arome fine care constituie materii prime pentru producția de parfumuri și ape de colonie (procedeul se practică pe scară mare în Germania și alte țări).
Prin deshidratare, uleiul de ricin se poate transforma din ulei nesicativ în ulei sicativ de foarte bună calitate. Pe plan mondial, anual sunt utilizate în diverse domenii cca 300000 tone de ulei de ricin, din care 150000 în S.U.A., 60 t de ulei de ricin se folosesc numai în industria cosmetică din Germania. În medicină, uleiul de ricin este utilizat ca purgativ.
Turtele rămase de la extragerea uleiului, deși au un conținut ridicat de proteine, nu se utilizează în hrana animalelor, din cauza conținutului de ricinină – alcaloid și de ricină – albuminoidă (3-5%). Ambele substanțe sunt toxice.
Folosirea turtelor de ricin în hrana animalelor se poate face numai după ce în prealabil acestea au fost detoxificate prin autoclavizare (tratament cu aburi la temperaturi ridicate). Procedeul este aplicat în China, India și Japonia. Nedetoxificate, turtele de ricin se utilizează ca îngrășământ organic (conțin 6,37% azot și 25,5% fosfor).
Tulpinile pot fi utilizate pentru extragerea de celuloză de calitate, folosită ca materie primă pentru fabricarea hârtiei, mucavalei, cartoanelor grosiere, fibrelor textile grosiere și a plăcilor aglomerate.
Frunzele se utilizează în unele țări pentru creșterea viermilor de mătase Phylosamia ricini și Bombyx cyntia, specii care asigură 10% din producția mondială de gogoși de mătase. Se pot obține 4-6 recolte de gogoși de mătase pe an.
Florile, bogate în nectar și polen, fac din ricin o importantă plantă meliferă. Ricinul se cultivă și ca plantă ornamentală, formând aranjamente florale în spațiile verzi, cu rol de protecție a unor clădiri cu înălțime mică.
Răspândirea culturii de ricin
Ricinul este cunoscut ca plantă de cultură din Antichitate (în China, India, la egipteni, greci, romani, arabi). El se găsește menționat în scrierile lui Herodot (484-425 î.Ch.), sub numele de “chinchini”, iar romanii îl cunoșteau sub numele de “ricinus” care înseamnă “căpușă”.
În Antichitate, în Egipt, India, Mesopotamia etc., ricinul era utilizat pentru iluminat, ca purgativ, pentru prepararea unor produse cosmetice, pentru ungerea părului, în unele libațiuni religioase. Pe teritoriul României, ricinul se cunoaște de la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind preluat în cultură după cel de-al doilea război mondial. Suprafața mondială cultivată cu ricin este de cca 1,5 mii. ha, cu o producție medie de 958-3300 kg/ha. Cele mai mari suprafețe cultivate cu ricin se află în:
- Asia-730000 ha;
- America de Sud – 480000 ha;
- America de Nord – 76000 ha;
- Europa -21000 ha.
Țări mari cultivatoare de ricin sunt: India cu 450000 ha, China cu 200000 ha, Thailanda cu 38000 ha, Paraguai și Pakistan, cu câte 20000 ha fiecare. În România, suprafețele cultivate cu ricin au variat mult de-a lungul anilor. Înainte de 1990, suprafața cultivată cu ricin era de cca 19000 ha, cu o producție medie de cca 800 kg/ha.
În prezent, în România, suprafața ocupată de ricin este în jur de 100 ha, cu o producție medie de 402 kg. Din păcate, în țara noastră o plantă cu valoare deosebit de ridicată cum este ricinul, cu largi întrebuințări în industrie, este, la ora actuală, abandonată aproape în totalitate.
Soiurile de ricin cultivate în România
Cele trei soiuri de ricin cultivate în România se caracterizează printr-un grad redus de ramificare prin monoracemizare. Capacitatea de producție este de 1500-3000 kg/ha. Sunt zonate soiurile: DRAGON, CRISTIAN, RIVLAS, SAFIR, TELEORMAN, VLAȘCA.
Compoziția chimică
La maturitate, semințele de ricin conțin: 50,0-60,0% ulei (miezul, 58-75%), 15% proteină, 18,8% celuloză și 3% substanțe neazotate. În compoziția uleiului de ricin se găsesc următorii acizi grași: acid oleic 6,8%; acid linoleic 1,4%; acid ricinoleic 82%; acidpalmilic 3,4%; acid dioxistearic 1,3%. Prin diferite procedee fizice (de exemplu, prin încălzire), uleiul de ricin poate fi transformat din ulei nesicativ în ulei sicativ, cu o importanță deosebită pentru utilizarea sa în industria chimică.
În condițiile climatului temperat, ricinul are o perioadă de vegetație de 100-150 de zile. În condițiile climatului cald, ricinul este o plantă perenă.
Ricinul – cerințe față de căldură
Ricinul este o plantă termofilă, fiind cultivat în zone unde în cursul perioadei de vegetație se acumulează 2000-3000 °C. Germinează la o temperatură minimă de 10-11 °C și maximă de 35-36 °C. Temperatura optimă de germinare este de 25 °C. La temperaturile sub 10 °C, semințele de ricin nu germinează, iar la 10 °C germinează și răsar greu. La temperatura de 15 °C, ricinul germinează în 7-8 zile, la 20 °C, în 3-4 zile, iar la 25-30 °C, în 2,5-3 zile. Germinația este epigeică.
Temperaturile optime din cursul perioadei de vegetație sunt cuprinse între 20 și 30 °C. Sub aceste temperaturi, în plantă au loc dereglări metabolice care îi perturbă grav creșterea și dezvoltarea. Temperaturile de peste 40 °C determină avortarea florilor dacă se suprapun peste perioada de secetă atmosferică.
Ricinul este sensibil la temperaturile scăzute: primăvara la -1 °C, plăntuțele sunt distruse, iar toamna la -3 °C, își întrerup vegetația și sunt distrase.
Ricinul – cerințe față de lumină
Ricinul are cerințe diferite referitoare la lumină în funcție de subspecii. Formele ssp. persicus se comportă ca plante de zi lungă, cele din subspecia zanzibarinus, ca plante de zi scurtă, în timp ce cele din ssp. manschuricus sunt indiferente. Stadiul de vernalizare este scurt. Ricinul are o capacitate mare de valorificare a energiei luminoase.
Ricinul – cerințe față de apă
În ce privește cerințele de umiditate ale ricinului, ele sunt mai mari decât ale porumbului. Coeficientul de transpirație al ricinului este de 417. Pentru a germina, sămânța de ricin absoarbe o cantitate de apă de 28-32% din greutatea ei. Ea necesită o rezervă bună de apă în sol în perioada semănat-răsărit. Umiditatea și temperatura solului au un rol decisiv în scurtarea intervalului semănat- răsărit și determină uniformitatea răsăririi plantelor de ricin.
Minimul de precipitații necesar în perioada mai-septembrie, pentru realizarea unei producții economice este de 150-180 mm. Seceta de lungă durată din perioada de vegetație are ca urmare îngălbenirea și căderea prematură a frunzelor, ceea ce duce la scăderea producției.
Fazele critice în ce privește apa sunt: semănatul-răsărirea, formarea celei de-a cincea frunze, formarea și creșterea inflorescenței primare. Umiditatea relativă a aerului în perioada de vegetație a ricinului nu trebuie să fie mai mică de 70%.
Excesul de umiditate, ca și seceta din perioada de înflorire sunt dăunătoare. Umiditatea mare din prima jumătate a perioadei de vegetație și cea din toamnă prelungesc vegetația, deoarece semințele nu se maturizează uniform. La maturitate, ricinul preferă vremea călduroasă, cu cantități reduse de precipitații.
Când este accentuată, seceta din perioada de vegetație provoacă reducerea drastică a conținutului de ulei în semințe. Ricinul se cultivă bine în zonele unde în timpul vegetației cad 200-300 mm precipitații, din care 50% în lunile iulie-august.
Ricinul – cerințe față de sol
Ricinul are cerințe mari referitoare la sol. Cele mai bune rezultate se obțin atunci când se cultivă pe soluri profunde, luto-nisipoase, ușor drenabile, bine aerisite, cu fertilitate mijlocie, cu apa freatică sub 1,5 m, cu pH-ul de 6,8-7,5. Ricinul nu se amplasează pe soluri acide, sărăturoase, grele, cu apa freatică la suprafață. Pe aceste soluri, producțiile de ricin sunt mici sau pot fi compromise.
Unde se cultivă ricinul?
Cele mai bune condiții pentru cultivarea ricinului se întâlnesc în Câmpia Dunării – Bărăgan și în sudul Dobrogei. În aceste zone se realizează, în perioada mai-septembrie, 146-150 de zile cu temperaturi de peste 15 °C, ceea ce înseamnă o sumă a gradelor de temperatură de 2911-3226 °C. Precipitațiile însumează în aceste zone în perioada de vegetație 220-275 mm. Soiurile timpurii de ricin pot fi cultivate și în Banat.
Cum se cultivă ricinul?
Ricinul nu are pretenții deosebite față de planta premergătoare. Producții bune se asigură atunci când se cultivă într-un asolament organizat.
Rotația culturilor
Ricinul se cultivă cu rezultate foarte bune după plantele care se recoltează timpuriu: cereale, leguminoase pentru boabe. Producții bune se obțin dacă ricinul se amplasează după:
- inul pentru ulei;
- prășitoarele gunoite (porumb, sfeclă și cartof).
În cultură, nu se amplasează după plante care consumă cantități mari de apă în cursul vegetației:
- sorgul pentru boabe și mături;
- floarea-soarelui;
- iarba de Sudan;
Ricinul nu se amplasează după culturi la care s-au folosit erbicide cu efect remanent de durată (triazinele). Ricinul poate fi cultivat pe aceeași solă doi ani la rând, dacă nu a fost atacat de boli și dăunători și dacă, anterior, au fost cultivate acolo plante, fertilizate la un nivel optim sau după unele culturi care lasă solul cu un nivel de fertilitate bun.
Monocultura mai lungă de doi ani este dăunătoare din cauza atacului bolilor (fuzarioza și putregaiul cenușiu) și a conținutului în elemente nutritive.
Culturile de ricin nu se amplasează în apropierea localităților, a grădinilor de legume, a viței-de-vie, a liniilor de înaltă tensiune și a depozitelor de furaje. Pentru o mecanizare completă, suprafețele cu ricin nu trebuie să fie mai mici de 50 ha. Cu rezultate foarte bune, după ricin se pot cultiva toate culturile de primăvară, cu excepția celor furajere pentru masă verde.
Fertilizarea solului pentru cultura de ricin
Având o perioadă lungă de vegetație, în care acumulează o cantitate mare de substanță uscată, ricinul are un consum ridicat de elemente fertilizante, asemănător cu cel al sfeclei pentru zahăr și al bumbacului. La o producție de 100 kg/ha și producția secundară aferentă, ricinul consumă: 7,5 kg azot, 1,7 kg fosfor și 5,9 kg potasiu. Peste 77% din cantitatea de azot și fosfor extrase din sol se acumulează în semințe; 85% din potasiu și 83% din calciu se găsesc în organele vegetative ale plantei.
Din cele patru macroelemente, potasiul și calciul se restituie solului prin resturile vegetale, în timp ce azotul și fosforul sunt reținute de producția principală (semințe) și exportate din sol. Din acest considerent, azotul și fosforul trebuie aplicate culturii de ricin și celei care urmează după aceasta.
Deși are un consum mare de elemente nutritive și produce o cantitate mare de masă vegetală (substanță uscată), ricinul reacționează mai slab la aplicarea îngrășămintelor, mai ales pe solurile cu fertilitate ridicată.
Aceasta se datorează sistemului său radicular, care, după formare, este capabil să valorifice elementele nutritive din sol. La stabilirea dozelor de îngrășăminte, trebuie avute în vedere particularitățile plantei de ricin:
- perioada lungă de vegetație, care poate fi prelungită sau scurtată prin fertilizare;
- raportul dintre partea vegetativă și partea generativă ale plantei de ricin, care poate fi modificat prin fertilizare: azotul favorizează creșterile vegetative, în timp ce fosforul și potasiul stimulează fructificarea, acumularea uleiului, în defavoarea creșterilor vegetative.
La stabilirea sistemului de fertilizare a ricinului, se ține seama de fertilitatea naturală a solului, de plantele premergătoare, de sistemul de fertilizare aplicat plantei premergătoare, de rezerva de apă etc.
Îngrășăminte cu fosfor pentru cultura de ricin
Ricinul reacționează mai slab la fertilizarea cu fosfor. Este însă necesară aplicarea unei doze moderate de fosfor. Se recomandă, în funcție de fertilitatea naturală a solului, doze de 40-80 kg/ha fosfor. Pentru zona ecologică de cultivare a ricinului, în funcție de fertilitatea fosfatică a solului, dozele de îngrășăminte cu fosfor sunt de 40-60 kg/ha pe solurile bine aprovizionate și 80 kg/ha pe solele mai slab aprovizionate cu fosfor sau pe solele unde ricinul se cultivă în monocultură.
Când se folosește gunoiul de grajd direct la ricin sau la planta premergătoare, dozele de fosfor se reduc cu 0,75-1,0 kg pentru fiecare tonă de gunoi.
Îngrășăminte cu potasiu pentru cultura de ricin
Îngrășămintele cu potasiu nu asigură sporuri semnificative de producție. Ele se aplică pe solurile unde conținutul de potasiu mobil este redus sau atunci când ricinul se cultivă după plante mari consumatoare de potasiu. Dozele orientative de potasiu sunt de 40-60 kg/ha.
Îngrășăminte cu azot pentru cultura de ricin
Îngrășămintele cu azot sunt bine valorificate de către ricin. Aplicarea azotului trebuie făcută cu grijă, pentru a nu favoriza creșterile vegetative în detrimentul fructificării și pentru a nu prelungi perioada de vegetație, ceea ce poate crea probleme maturizării și recoltării ricinului. Dozele de azot se stabilesc în funcție de: tipul de sol, planta premergătoare și tehnologia aplicată. După de tipul de sol, dozele de azot pentru ricin sunt:
- pe cernoziomurile ciocolatii din sud-estul țării – 50 kg/ha;
- pe cernoziomurile levigate din sud-estul și sud-vestul țării – 55 kg/ha s.a;
- pe solurile brun-roșcate de pădure din sudul țării – 60 kg/ha s.a.
La fertilizarea organică, în mod obișnuit, dozele de azot se reduc cu 1-1,5 kg azot pentru fiecare tonă de gunoi de grajd. Perioada de aplicare a îngrășămintelor chimice este dată de gradul de solubilizare al acestora. Azotul se poate aplica astfel:
- 0-1/1 din doză o dată cu arătura de bază, împreună cu îngrășămintele cu fosfor și potasiu, în zonele cu precipitații scăzute în timpul iernii;
- 0-1/1 din doză sub disc o dată cu pregătirea terenului pentru semănat.
Dacă nu s-a aplicat sub arătura de bază și nici sub lucrările de pregătire a patului germinativ, azotul, sub formă de îngrășăminte complexe în doze de 32 kg azot și 32 kg fosfor, se aplică concomitent cu semănatul, la 6-8 cm lateral de rândul de plante.
Azotul nu se aplică în cursul vegetației, deoarece duce la prelungirea acesteia și la creșterea masei vegetale în defavoarea celei generative. Fosforul indiferent de tipul de îngrășământ, se aplică în totalitate sub arătura de bază. Este extrem de important ca fosforul să se găsească în stare ușor asimilabilă încă din primele faze de vegetație, pentru a putea fi preluat de către plantele de ricin.
Potasiul se aplică o dată cu îngrășămintele cu fosfor și se încorporează în sol sub arătura de bază. Îngrășămintele cu fosfor și potasiu în concentrație de 0,8-1%, aplicate extraradicular în faza apariției inflorescențelor primare și a umplerii semințelor din aceste inflorescențe, determină creșterea producției de semințe.
Gunoiul de grajd este un îngrășământ deosebit de valoros pentru ricin. El se aplică sub cultura de ricin în doze de 20-25 t/ha sau la planta premergătoare. Efectul gunoiului de grajd este mai mare când se aplică pe solurile cu un conținut mai scăzut în humus.
Lucrările solului la cultura de ricin
Ricinul este pretențios în ce privește calitatea lucrărilor solului, care trebuie să fie afânat în profunzime, fără hardpan, cu o rezervă de apă suficientă. Succesiunea lucrărilor solului pentru semănatul ricinului este aceeași ca la porumb, indiferent de planta premergătoare:
- dezmiriștirea după recoltarea plantelor premergătoare timpurii, cu grape cu discuri, la adâncimea de 8-12 cm;
- aplicarea îngrășămintelor organice cu fosfor și cu potasiu;
- arătura adâncă la 25-30 cm, în agregat cu grapa stelată, executată la 12-15 zile după ce s-a Scut dezmiriștirea.
Lucrările de bază ale solului se execută imediat după recoltarea plantei premergătoare, când solul mai conține încă suficientă apă, care să permită efectuarea unor lucrări de calitate. Până la intrarea în iarnă, terenul se menține curat de buruieni și afânat, prin lucrări repetate cu grapa cu discuri, în agregat cu grapa cu colți reglabili sau cu cultivatorul. Este bine ca, la intrarea în iarnă, terenul să fie nivelat, afânat și fără buruieni. Lucrările din primăvară sunt determinate de:
- calitatea arăturii la ieșirea din iarnă;
- gradul de tasare a solului;
- gradul de îmburuienare.
Pentru a nu tasa solul, se evită intrarea prea timpuriu pe teren cu tehnica agricolă. Pe terenurile tasate, îmburuienate, pe care nu s-a făcut nivelarea de toamnă, primăvara, când se poate intra pe teren, se execută una-două lucrări cu grapa cu discuri, în agregat cu grapa cu colți reglabili.
Pe terenurile nivelate din toamnă, primăvara se fac lucrări de întreținere a arăturii până în preajma semănatului, când se face pregătirea patului germinativ. Pe terenurile mai grele, tasate, cu hardpan, se face scarificarea la adâncimea de 50-80 cm, urmată de arătură sau de lucrări cu discul, dacă se dispune de discuri mari.
Afânarea adâncă este parte din sistemul de lucrări ale solului din cadrul asolamentului.
Pregătirea patului germinativ are loc cu câteva zile înainte de semănat. Patul germinativ trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să aibă suprafața perfect nivelată;
- solul să fie afânat până la adâncimea de 8-10 cm;
- să fie mărunțit și curat de buruieni;
- la adâncimea de încorporare a seminței, solul trebuie să fie umed și puțin tasat.
Când terenul este nivelat, afânat și curat de buruieni, patul germinativ se pregătește cu combinatorul, prin 1-2 treceri executate cu una-două zile înainte de semănat. Pe terenurile mai tasate, pentru a se evita pierderea apei din sol, pregătirea terenului se face cu cultivatorul urmat de combinator.
Concomitent cu lucrările de pregătire a patului germinativ, se încorporează erbicidele. Cele volatile (TREFLANUL) se încorporează cu grapa cu discuri, la adâncimea de 6-8 cm, iar cele nevolatile (DUAL, LASSO), cu combinatorul. Pentru conservarea unei cantități cât mai mari de apă în sol, este bine ca utilizarea, la lucrările de pregătire a patului germinativ, a grapei cu discuri să fie limitată la strictul necesar.
Când se seamănă ricinul? Cum se seamănă ricinul?
Pentru semănat se utilizează sămânță de ricin din recolta anului precedent, care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să aparțină soiului zonat;
- să aibă culoarea și luciul caracteristice;
- să aibă indicii de calitate biologică conform STAS: puritatea de 99% și germinația de minim 85%.
Înainte de semănat, sămânța de ricin se tratează împotriva atacului de fuzarioză, bacterioză și putregai cenușiu, cu produse pe bază de: tiram, tebuconazol, triadimetan, diniconazol, carbendazin, tiofanat-metil și metil tiofanat. Tratamentul seminței cu fungicide înainte de semănat este obligatoriu. Perioada de semănat se stabilește cu multă atenție, în funcție de evoluția temperaturii în sol. În privința perioadei de semănat a ricinului, cercetătorii nu au căzut de acord.
În S.U.A., ricinul se seamănă înaintea porumbului. În acest caz, numai 50% din semințele utilizate produc plante viabile. Plantele obținute ajung la maturitate înaintea celor provenite din culturi semănate după semănatul porumbului.
Pentru a obține densitatea normală, se seamănă un număr de boabe germinabile dublu față de cel utilizat la semănatul în condiții optime. În Italia, ricinul se seamănă când în sol, la adâncimea de 8-10 cm, se realizează o temperatură de 16 °C.
În Ucraina, ricinul se seamănă timpuriu (la mijlocul lunii aprilie) la 10-15 zile după ieșirea în câmp. În condițiile Ucrainei, cele mai bune și sigure producții se realizează atunci când semănatul ricinului se face la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai, când la adâncimea de semănat sunt temperaturi de 10-12 °C.
În România, ricinul se seamănă între 15 și 30 aprilie, perioadă care asigură răsărirea după 28-32 de zile, în proporție de 50%. Semănatul ricinului se face la 8 cm adâncime, când în sol temperatura este de 12 °C. Pe solurile mai ușoare, curate de buruieni, semănatul ricinului începe când la adâncimea de 8 cm temperatura solului este de 8-10 °C.
Semănatul prea timpuriu sau întârziat față de perioada optimă determină pierderi de producție. Soiurile din subspecia persicus se pot semăna la temperaturi în sol de 10 °C, iar cele din ssp. sanguineus, la temperaturi de 13 °C.
Numărul de zile de la semănat la răsărit crește prin semănatul timpuriu. (tabelul 1.32). Cu cât numărul de zile de la semănat la răsărit este mai mare, numărul de plante răsărite este mai mic, fapt cu consecințe negative asupra producției de ricin. Densitatea este un element important al producției de ricin. La semănat, densitatea se stabilește după particularitatea ricinului de a-și modifica forma plantei în funcție de suprafața de nutriție.
Prin creșterea densității, ponderea producției provenite de pe racemul principal de pe racemele secundare crește. La o densitate mai mică, suprafața spațiului de nutriție se mărește, determinând: ramificarea puternică a plantei, scăderea ponderii producției de pe racemul principal în producția totală. La 50000 b.g./ha, producția racemului principal este de 67%, la 80000 se ajunge la 83%, la 90000 la 91% și la 100000 b.g./ha la 93%.
La o densitate mai mare, gradul de ramificare a plantelor se reduce și se mărește gradul de monoracemizare, ceea ce uniformizează maturizarea capsulelor pe plantă. Densitatea de semănat trebuie astfel stabilită încât să reducă producția racemelor secundare, care, de cele mai multe ori, nu ajung la maturitate, îngreunând recoltarea. Prin creșterea densității, scade masa a 1000 de boabe, dar celelalte însușiri nu se modifică (% coji și % boabe seci).
Cercetările întreprinse în țara noastră evidențiază că cele mai bune rezultate se obțin cu densități de 70000-80000 plante/ha. Limita inferioară este folosită la soiurile cu un grad mic de ramificare (monoracemale), iar limita superioară a densității se realizează la soiurile cu grad mare de ramificare. Pentru a atinge densitatea la recoltare, la semănat, numărul de boabe germinabile la hectar se mărește cu 10-15%, ceea ce compensează pierderile de plante din timpul vegetației.
Distanța între rânduri este de 70 cm și permite aplicarea unei tehnologii mecanizate, inclusiv recoltarea cu combina ICKC-6. Când recoltarea are loc manual, semănatul se poate face la 60 cm între rânduri, nemodificând densitatea. Distanța între plante în funcție de densitatea propusă a se realiza este de 18-20 cm.
Cantitatea de sămânță, calculată în funcție de indicii de calitate și densitatea culturii, variază între 35 și 45 kg/ha. Adâncimea de semănat se stabilește în funcție de momentul semănatului, de umiditatea solului și evoluția temperaturii în sol. Limitele adâncimii de semănat pentru ricin în România sunt de 8-11 cm. Se utilizează adâncimea de 8 cm atunci când semănatul se face la începutul perioadei optime de semănat, și cea de 11 cm când semănatul se face spre sfârșitul acesteia.
La stabilirea adâncimii de semănat se are în vedere umiditatea solului pe profilul patului germinativ: 6-7 cm când solul este bine aprovizionat cu apă și 8-11 cm în primăverile secetoase. Numeroase cercetări confirmă faptul că semănatul la adâncime mai mare favorizează răsărirea mai rapidă, datorită umidității.
Cum se îngrijește cultura de ricin?
Principalele lucrări de întreținere în culturile de ricin sunt:
- îndepărtarea crustei;
- combaterea buruienilor;
- combaterea bolilor și a dăunătorilor.
Îndepărtarea crustei se face în primele 10 zile de la semănat, cu grapa cu colți reglabili aplecați înapoi, perpendicular pe direcția rândurilor. Lucrarea se poate repeta până la răsărirea a 10-15% din plantele de ricin.
Combaterea buruienilor
Combaterea buruienilor este o lucrare necesară având în vedere că ricinul este sensibil la îmburuienare în primele faze de vegetație, când buruienile pot să compromită cultura. În culturile neerbicidate, eliminarea buruienilor se face cu trei prașile mecanice între rânduri și una-două prașile manuale pe rând. Prima prașilă mecanică se face când se văd bine rândurile.
Agregatul tractor-semănătoare se deplasează cu viteză mică, lăsând o bandă de protecție, de-o parte și de alta a rândului, de 12-15 cm. Prașila a doua se execută când plantele de ricin au înălțimea de 15-20 cm. Cea de-a treia prașilă se face când plantele au înălțimea de 35-40 cm. La prașila a doua și a treia, viteza de deplasare a agregatului este de 7 km/oră.
Între prașilele mecanice se execută una-două prașile manuale, pentru afânarea terenului și distrugerea buruienilor.
Distrugerea buruienilor prin erbicidare se face cu erbicidele nevolatile sau volatile (tabelul 1.37): DUAL 500, DUAL GOLD 960 EC, DEVRINOL 45F, DEVRINOL 50WP, GUARDIAN, RAMROD 48-F, care se încorporează în sol, la 3-4 cm, sau se aplică la suprafața solului imediat după semănat. Erbicidele pe bază de TREFLURALIN (TREFLANUL), STOMP 330 CE, STOMP 400 EC se încorporează la adâncimea de 8 cm și se amestecă bine cu solul, pentru a nu se volatiliza.
Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate din semințe și rizomi se administrează; FUSILADE SUPER în doze de 2-3 1/ha, aplicat când costreiul din rizom are înălțimea de 15-20 cm, indiferent de stadiul de creștere și dezvoltare a plantelor de ricin.
După administrarea erbicidelor împotriva monocotiledonatelor perene, nu se mai fac prașile mecanice timp de 10-14 zile, pentru a nu întrerupe translocarea erbicidelor în rizom. În mod obișnuit, în culturile erbicidate se mai fac 1-2 prașile mecanice.
Combaterea bolilor
În culturile de ricin, cele mai periculoase boli sunt: fuzarioza (Fussarium ssp.) și putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea). Fuzarioza atacă plantele de ricin în toate stadiile. Se previne prin respectarea rotației în cadrul asolamentului, ricinul revenind pe aceeași solă după minim 2-3 ani. Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea) se manifestă în perioada maturizării capsulelor, pe care le atacă depreciind calitatea semințelor. Atacul se poate stopa prin 1-2 tratamente cu BENLATE, TOPSIN M-70 sau FUNDAZOL, în doză de 2 kg/ha, produs comercial.
Dăunătorii cei mai periculoși pentru cultura de ricin sunt: viermii sârmă, larvele cărăbușului de mai, omida de câmp. Atacul dăunătorilor are loc cu precădere în primele faze de vegetație. Se fac tratamente de avertizare pentru omida de câmp cu SINORATOX 35 2-3 1/ha.
Pentru prevenirea atacului viermilor de sârmă și al larvelor cărăbușului de mai, sămânța se tratează cu produse sistemice (GAUCHO), dacă este cazul. Zonele de cultură a ricinului nu ar trebui să fie atacate de viermele sârmă (pH solului este neutru spre bazic).
Când se recoltează ricinul?
Maturizarea semințelor de ricin se face eșalonat, ca urmare a particularităților de creștere a plantei. în procesul de maturizare a ricinului se observă trei perioade:
- coacerea racemului principal;
- coacerea racemelor de pe ramurile de ordinul I;
- coacerea racemelor de pe ramurile de ordinul II.
Capsulele recoltate se usucă la soare, după care se treieră. Dacă treieratul nu se poate face, capsulele uscate se adună în șoproane uscate, în straturi a căror grosime variază în funcție de umiditatea semințelor. Recoltarea mecanizată se poate face într-o singură sau în două etape. La recoltarea în două etape, în prima fază se culeg capsulele din lan, cu combina SK 5 NI VA, echipată cu dispozitivele culegătoare de capsule (PK sau CARP).
În faza a doua, după o prealabilă uscare, capsulele se treieră cu batoza sau combina. Pentru a se evita pierderile prin deprecierea producției, la batoză sau combină se fac următoarele modificări:
- toba se îmbracă într-o manta de cauciuc;
- se mărește distanța dintre bătător și contrabătător: 8-12 mm la intrare și 5-8 mm la ieșire;
- se reduce turația tobei la cca 600-700 de turații pe minut.
Pentru recoltarea mecanizată printr-o singură trecere, se folosește combina KKC-6, care culege capsulele de pe plante și le treieră. Pentru a se putea utiliza combina, cultura de ricin trebuie să îndeplinească câteva condiții:
- distanta între rânduri trebuie să fie de 70 cm;
- semănatul culturii să fie realizat cu SPC-6 sau 12;
- cultura să fie uniformă și curată de buruieni;
- cultura să fie uscată prin aplicarea desicantului REGLONE sau HAVARDE.
Utilizarea desicaților pentru uniformizarea maturizării inflorescențelor de ricin face posibilă recoltarea acestora cu 20-30 de zile mai devreme faţă de culturile ne tratate. Tratamentul se face cu avionul, utilizând, în funcție de starea culturii, o cantitate de soluție de 200-300 L/ha.
Tratamentele se aplică numai atunci când temperatura aerului este mai mare de 10 °C, fără vânt, pentru ca soluția să nu fie purtată și pe alte culturi. Recoltarea se face după 10-15 zile de la aplicarea desicanților. Întârzierea recoltării determină pierderi mari, prin scuturarea capsulelor.
După recoltare și decapsulare, semințele se condiționează și se aduc la umiditatea de păstrare de 8-9%. Producțiile realizate în condițiile din România sunt de 1500 kg/ha, deși potențialul soiurilor de ricin cultivate depășește 5000 kg/ha.
