Dăunătorii castraveţilor – Păduchele castraveţilor – Cerosipha gossypii Glov. Insecta populează faţa inferioară a frunzelor, hrănindu-se cu ...
Dăunătorii castraveţilor – Păduchele castraveţilor – Cerosipha gossypii Glov.
Insecta populează faţa inferioară a frunzelor, hrănindu-se cu sucul celular. În urma atacului, plantele stagnează din creştere. Frunzele se răsucesc, iau forma de buchete şi pe ele apar pete de decolorare ca urmare a distrugerii celulelor parenchimatice. În timp, aceste pete se măresc, cuprind întregul limb foliar şi determină uscarea frunzelor.
Pe lângă pagubele produse prin hrănire, păduchele castraveţilor este şi un periculos transmiţător al virusului mozaicului castraveţilor (Marmor cucumeris). Formele aptere sunt ovale, lungi de 0,9-1,1 mm, de culoare variabilă (de la verde deschis la verde închis) şi au corpul acoperit cu o secreţie pulverulentă ceroasă. Antenele formate din 6 articole sunt inserate direct pe frunte. Corniculele cilindrice sunt uşor lărgite la bază, iar coada conică, gâtuită la bază, este ornată cu 2-3 perechi de peri dispuşi lateral.
Formele aripate au talia mai mică. Capul, toracele şi corniculele sunt negre, iar abdomenul este de culoare variabilă, mai frecvent verde. Antenele sunt aproape de lungimea corpului, iar corniculele şi coarda sunt mai scurte decât la formele aptere. În culturile de castraveţi şi pepeni din sere, păduchii apar începând din luna iunie, când are loc migraţia din câmp a formelor aripate. În general, dăunătorul se semnalează în seră în ciclul doi de cultură, dar poate fi întâlnit şi în primul ciclu, dacă se perpetuează plantele existente în seră.
Dăunătorii castraveţilor – Tripsul tutunului – Thrips tabaci Lind.
Tripsul tutunului, larg răspândit pe glob, se întâlneşte în ţara noastră în toate regiunile ţării, pe culturi în câmp şi seră. Tripsul tutunului este cel mai comun dintre tripşii întâlniţi în sere, unde atacă numeroase specii de plante cultivate (castraveţi, roşii, vinete, ardei) plante ornamentale etc.
Adulţii şi larvele infestează frunzele şi vârfurile vegetative sugând seva din ţesuturi. Simptomele atacului se recunosc după petele de decolorare apărute pe frunze, urmare a distrugerii celulelor parenchimatice. Pagubele cele mai mari au loc în cazul unor infestări puternice, în special la plantele în faza de răsad. Pe lângă pagubele determinate de atacul direct pe frunze şi vârfurile vegetative, tripsul tutunului este şi transmiţător de viroze.
Adultul, lung de 0,8-1 mm, are corpul de culoare galben-brună. Antenele sunt formate din 7 articole. Picioarele sunt galbene, cu dungi cafenii. Aripile anterioare, de culoare galben maroniu, prezintă pe nervura principală 4 peri dispuşi, grupaţi 2 câte 2. Oul este reniform, de culoare roşiatică, lung de 0,21-0,25 mm şi lat de 0,10-0,14 mm.
Larva lungă de 1 mm, este galbenă-pal cu capul şi toracele mai închise la culoare. Antenele sunt alcătuite din 6 articole. Tripsul tutunului iernează ca larve mature sau femele adulte în pământ, sub scoarţa pomilor sau arbuştilor. Masculii hibernanţi sunt sensibili la temperaturi scăzute, ei murind de regulă în timpul iernii.
Durata hibernării este în funcţie de temperatura mediului ambiant şi poate ajunge la 5 luni. În sere Thrips tabaci se înmulţeşte partenogenetic şi iernează în sol. Dacă temperatura este menţinută ridicată şi sunt plante în seră, unii indivizi îşi pot continua ciclul biologic. Numărul ouălor depuse de o femelă este de 80-100. Acestea sunt plasate în ţesutul frunzelor de castraveţi şi tomate. Incubaţia durează 3-5 zile, după care larvele ieşite trăiesc ca şi adulţii pe partea inferioară a frunzelor. Împuparea are loc normal în sol. Întreg ciclul evolutiv este de 18-20 zile.
Dăunătorii castraveţilor – Tripsul de seră – Heliothrips haemorrhoidalis Bché
În ţara noastră se întâlneşte numai în sere, pe culturile de castraveţi, pepeni şi pe plante ornamentale. Larvele şi adulţii se hrănesc prin perforarea epidermei şi sugerea sucului celulelor parenchimatice. În locurile de hrănire, pe partea inferioară a frunzelor de castraveţi, apar numeroase pete pronunţate, verzui, de 2-3 mm. Pe frunzele infestate se observă totodată numeroase puncte mici, negre, determinate de excrementele insectei. La atacuri puternice, frunzele se brunifică şi se usucă, determinând scăderea recoltei la castraveţi şi pepeni.
Adultul este lung, de 1,2-1,4 mm, are culoarea brună, cu excepţia segmentelor abdominale 8, 9, 10, care sunt galbene. Antenele sunt lungi, formate din 8 articole. Aripile anterioare sunt de culoare galben-cenuşiu şi au o singură nervură mediană în partea anterioară. Picioarele sunt gălbui. Larva este apteră, lungă de 0,8-1 mm şi de culoare galbenă, exceptând ultimele segmente abdominale, care sunt cenuşii.
Insecta este reprezentată exclusiv prin femele care se reproduc partenogenetic.
Ouăle sunt înserate în ţesuturi; după o incubaţie de 5-6 zile, apar larvele care după 14-16 zile de hrănire pe partea inferioară a frunzelor se retrag la baza plantelor atacate, unde se transformă în nimfă. Stadiul de nimfă durează 6-8 zile, după care adulţii noi apăruţi migrează pe plante. Evoluţia tripsului de la stadiul de ou la adult durează în medie 20-24 zile, astfel că dăunătorul poate ajunge la numeroase generaţii anuale (în medie una pe lună).
Limaxul cenuşiu – Deroceras agr
este L.
Limaxul cenuşiu se întâlneşte frecvent în culturile legumicole, îndeosebi în anii cu precipitaţii bogate. În sere prezenţa lui este semnalată în culturile de castraveţi, ardei şi vinete. Limaxul cenuşiu este un dăunător polifag. El se hrăneşte prin devorarea frunzelor, fructelor şi chiar a seminţelor crude. Pagubele produse în culturile de legume se datoresc deprecierii caliăţii fructelor prin rosăturile şi perforaţiile pe care le practică în timpul hrănirii.
Limaxul are corpul alungit, îngustat spre partea posterioară. El este de culoare gri şi măsoară 4-5 cm lungime. Oul este sferic, alb, transparent. Larva seamănă cu adultul, dar se deosebeşte la prima vedere prin dimensiunea sa mai mică. Limaxul duce o viaţă nocturnă, dar în condiţii de umiditate şi căldură poate fi întâlnit şi ziua. Evoluţia sa este rapidă; fiecare limax depune 300-500 ouă într-o perioadă lungă de timp (din mai până în octombrie). Ouăle sunt depuse în locuri umede, pe sub bolovani, în sol, la baza plantelor etc. Ecloziunea are loc 2-4 săptămâni mai târziu, iar larvele apărute duc o viaţă asemănătoare adulţilor.
Ele se deplasează pe sol şi plante, lăsând o urmă de mucus alb-lăptos, care prin uscare capătă un aspect sticlos. Uneori larvele pot pătrunde în timpul hrănirii în fructele unde îşi petrece o parte din viaţă. După 2-3 luni se transformă în adulţi. În funcţie de condiţiile mediului înconjurător, limaxii pot avea 2-3 generaţii pe an. În câmp, din ouăle depuse toamna târziu ies larve abia în primăvara următoare.
