Dăunătorii tutunului. Care sunt? Tratamente pentru cultura de tutun

Tripsul tutunului – Thrips tabaci Specia este frecvent întâlnită în toate zonele de cultură a tutunului, dar mai ales în sudul şi vestul ţăr...

Tripsul tutunului – Thrips tabaci

Specia este frecvent întâlnită în toate zonele de cultură a tutunului, dar mai ales în sudul şi vestul ţării, atât în câmp, cât şi în seră şi răsadniţă, fiind considerată ca unul dintre cei mai periculoşi dăunători. Deşi tripsul tutunului este o specie polifagă, atacând numeroase plante cultivate şi sălbatice, pagubele cele mai mari le produce însă la tutun. Atacul începe în răsadniţe şi se continuă în câmp. Adulţii şi larvele infestează frunzele, lăstarii şi florile şi sug seva din ţesuturi.

Este de menţionat că iniţial, respectiv în lunile mai-iunie, sunt atacate frunzele de la bază, urmează prin iulie-august cele de la mijloc şi în sfârşit în august- septembrie cele de la vârf. În urma atacului se formează pete galbene-cenuşii sau castanii închis, mai frecvent de-a luingul nervurii frunzelor. Frunzele atacate îşi pierd elasticitatea, culoarea şi aroma.

Sunt preferate frunzele cu epiderma subţire şi cu un număr redus de peri epidermici, adică frunzele soiurilor superioare. Cu timpul, organele atacate se usucă. La atacuri puternice, plantele tinere se pot usca în masă, iar plantele mai dezvoltate se debilitează şi dau recolte scăzute şi de calitate inferioară. Pagube mai mari se înregistrează în perioadele secetoase.

În afară de pagubele directe produse, tripşii sunt transmiţători ai diferiţilor virusuri care produc boli grave (viroze) la diferite plante şi, în deosebi, la tutun. Adultul are corpul de culoare galbenă-cenuşie sau galbenă deschis. Ambele perechi de aripi sunt prevăzute cu numeroşi peri. Lungimea corpului este de 0,8-1,1 mm. Larva are corpul de culoare galbenă-palid, cu capul şi toracele mai închise, având lungimea de cca. 1 mm.

Tripsul traieşte şi se înmulţeşte atât în câmp, cât şi în seră şi răsadniţă. Se înmulţeşte atât pe cale sexuată, cât şi partenogenetică. Tripsul tutunului iernează în toate stadiile de dezvoltare, mai frecvent însă ca adult, pe sub diferite resturi vegetale sau în stratul superior al solului. În câmp, adulţii apar în mod obişnuit în cursul lunii aprilie, se împerechează, apoi femelele depun ouă pe frunzele diferitelor specii de solanacee spontane, iar în prima decadă a lunii mai pe răsadurile de tutun. Larvele apărute trec de pe plantele gazdă spontane pe tutun, unde se localizează pe partea inferioară a frunzelor sau la baza butonilor florali.

Dăunătorii tutunului. Care sunt? Tratamente pentru cultura de tutun

Larvele mature coboară în sol, la 3-5 cm adâncime, unde se transformă în nimfe, din care apar noii adulţi, care însă de astă dată depun ouăle pe tutun. Dezvoltarea unei generaţii necesită 18-20 zile, astfel că în ţara noastră, în condiţii de câmp se pot dezvolta 3-6 generaţii pe an. Pe timp secetos şi cald, tripşii se înmulţesc în masă, dimpotrivă vremea ploioasă le este potrivnică, apa spălându-i de pe frunze, de unde cad pe sol şi pier.

Dăunătorii tutunului – Păduchele verde al piersicului – Myzodes persicae

În ţara noastră este frecvent în toate regiunile. Fiind o specie polifagă atacă şi tutunul, la care poate produce pagube apreciabile, îndeosebi, ca vector al unor virusuri periculoase pentru cultura tutunului. Păduchii formează colonii pe partea inferioară a frunzelor, care datorită înţepăturilor şi sugerii sucului celular din ţesuturi se răsucesc şi cu timpul se usucă.

Forma nearipată a adultului are corpul globulos, de culoare verde-cenuşie, în afară de partea terminală, galbenă deschis. Lungimea este de 2,4-2,6 mm. Forma aripată are capul şi toracele de culoare neagră, iar abdomenul verde-gălbui, uneori roşcat cu pete şi dungi negre. Lungimea corpului, 1,8-2,5 mm.

Dezvoltarea insectei are loc pe două gazde: o gazdă primară, piersicul sau alte sâmburoase, pe care iernează sub formă de ou şi evoluează în primăvară câteva generaţii, şi o gazdă secundară, diferite culturi de câmp, printre care şi tutunul, pe care evoluează în lunile de vară şi toamnă mai multe generaţii, iar în octombrie migrează pe piersic şi alte sâmburoase unde depune oul de iarnă.

Dăunătorii tutunului – Coropişniţa – Gryllotalpa grillotalpa

Această specie produce daune mari, îndeosebi în răsadniţe. Daunele sunt provocate indirect prin galeriile pe care insecta le face în sol, migrând în căutarea hranei. Sunt retezate rădăcinile plantelor tinere şi dislocate seminţele de curând semănate. De asemenea, sunt semnalate daune directe prin distrugerea plantelor la colet.

Dăunătorii tutunului – Musculiţa albă – Trialeurodes vaporariorum

Este o specia polifagă, fiind dăunătoare răsadului de tutun. Daunele cele mai mari sunt produse de larve, care se fixează pe partea inferioară a frunzelor înţepând şi sugând conţinutul celular. Ca urmare a atacului, ţesuturile se decolorează şi apoi planta se usucă. Plantele atacate suferă şi indirect prin formarea funaginei în urma dejecţiilor eliminate de larve.

Viermii sârmă – Agriotes spp.

Specia polifagă, descrisă pe larg la capitolul “Dăunătorii porumbului”, poate cauza daune apreciabile culturilor de tutun. Larvele dăunătorului produc pagube răsadurilor de tutun după transplantare, cărora le rod rădăcinile. Plantele atacate se vestejesc şi se usucă.

Buha semănăturilor – Scotia segetum

Fiind o specie polifagă poate produce daune tutunului. Larvele atacă plantele, în zona coletului. Plantele atacate se veştejesc şi se usucă. Specia este descrisă pe larg, ca dăunător al porumbului.

Omida capsulelor de bumbac – Heliothis armigera

Este un dăunător polifag, produce daune în special semincerilor, atacând inflorescenţele şi capsulele. Specia este descrisă pe larag în cadrul dăunătorilor culturii bumbacului.

Nume

Aditivi Alimentari,279,afumarea cârnaților,1,agricultură,234,albine,4,alcool,37,alimente,321,Analiza Alimentelor,53,animale,44,apă,4,argint,1,Aur,1,Autoturisme,1,bani,30,Băuturi alcoolice,150,bentonita,1,bobul,2,bolile vinului,2,brocoli,1,bulbi,1,cai,1,capre,3,carne,24,carti .pdf,35,carti Bitcoin,2,carti de educatie financiara .pdf,20,carti de psihologie .pdf,12,carti parenting .pdf,3,cartofi,3,cânepa,2,cârnați,5,ceapa,3,ceara,2,Cereale,3,chimenul,1,cidru,22,ciocolată,4,ciuperci,5,ciupercile champignon,1,corpul uman,18,Creșterea populației,1,Cum se cultivă legumele?,102,Dalia,1,daltonist,1,defectele vinului,1,Dezvoltare personală,18,diabet,1,dioxid de sulf,1,dovleac,5,Dragoste,1,Droguri,34,E1103,1,E1105,1,E1200,1,E1201,1,E1202,1,e1204,1,e1404,1,e1410,1,e1412,1,E1420,1,E1422,1,E1440,1,E1442,1,E1450,1,E1452,1,E1505,1,E1517,1,E1518,1,E1519,1,E1520,1,E174,1,E175,1,E471,1,E472,1,E473,1,E474,1,E475,1,E476,1,E477,1,E479,1,E481,1,E482,1,E483,1,E491,1,E492,1,E493,1,E494,1,E495,1,E500,1,E501,1,E503,1,e504,1,E507,1,E508,1,E509,1,E511,1,E512,1,E513,1,E514,1,E515,1,E516,1,E517,1,E520,1,E521,1,E522,1,E523,1,E524,1,E525,1,E526,1,E527,1,E528,1,e529,1,e530,1,E535,1,e536,1,e538,1,E551,1,E552,1,E553,1,E554,1,E558,1,E559,1,E574,1,E575,1,E576,1,E577,1,E578,1,E579,1,E585,1,E586,1,E620,1,E621,1,E622,1,E623,1,E624,1,E625,1,E626,1,E627,1,E628,1,E629,1,E630,1,E631,1,E632,1,E633,1,E634,1,E635,1,E640,1,E900,1,E901,1,E902,1,E903,1,E904,1,E907,1,E914,2,E920,1,E927,1,E938,1,E939,1,E941,1,E948,1,E950,1,E951,1,E952,1,E953,2,E955,1,E957,1,E959,1,E965,1,E966,1,E967,1,E968,1,E999,1,educatie financiara,2,educație financiară,31,fasolea,1,Făină,1,fenicul,1,fermentație,1,filtrarea vinului,1,floarea soarelui,1,flori,4,Food Additives,124,garoafa,1,garoafe,1,găini,1,gălbenele,1,gladiole,1,gust,1,hrean,2,inimă,1,inul,1,irisul,1,lalea,1,lapte,3,lână,1,Licențe,9,lichior,2,limpezirea cidrului,2,limpezirea vinului,15,lintea,1,lobodă,1,lupinul,1,mac,1,macul,1,magheran,1,mărar,1,mătci,1,memoria,1,menta,1,mere,4,miei,1,mieilor,1,Miere de albine,4,Model Examen Politie incadrari directe,1,muștarul,2,nap,2,narcise,1,Natură,1,năut,1,Obiective turistice,2,ochi,1,oi,4,oțet,2,palinca,4,Parenting,5,păr,1,păsări,3,păstrarea cârnaților,1,pătrunjel,1,pepenele,2,Pește,14,poluare,2,poluarea apelor,1,Pomicultură,12,porci,76,porumb,2,probe,1,Psihologie,12,rachiuri naturale,44,rapiță,1,răsaduri,2,Referate,2,rețete,3,rețete de cidru,16,ricinul,1,ridichi,1,rom,1,rozmarin,1,salata,1,saramură,1,sare,1,sămânță,1,Sănătate,73,sărarea cărnii,1,sânge,2,Schwyz,1,sfecla,2,soc,1,spanac,3,Sport,1,stânjenel,1,struguri,4,stupine,1,substanțe toxice,1,susan,2,șofrănelul,1,taurii,2,tescovina,1,Trucuri pentru gospodărie,1,trufe,1,tuberoza,1,tuica,14,țelina,3,ulei,2,varza,3,Vermut,1,Vin,36,vite,16,vița de vie,2,viței,1,votca,2,zambila,1,Zootehnie,72,
ltr
item
ScriDoc - scrie documente : Dăunătorii tutunului. Care sunt? Tratamente pentru cultura de tutun
Dăunătorii tutunului. Care sunt? Tratamente pentru cultura de tutun
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhJIQht5VH1ZrRvC_rT_21I9PmY3etK0zUfCayx2fCfyCAH22xu8MZu0DhYpx7d8GH-eiNbMeTYZ0u-Rqnp2Qwy555wmRTsMah0JESggHQG8UInM33cFsON1mNXYXkf2_rq1YRYCGrY7dA/w320-h180/D%25C4%2583un%25C4%2583torii+tutunului.+Care+sunt+Tratamente+pentru+cultura+de+tutun.jpg
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhJIQht5VH1ZrRvC_rT_21I9PmY3etK0zUfCayx2fCfyCAH22xu8MZu0DhYpx7d8GH-eiNbMeTYZ0u-Rqnp2Qwy555wmRTsMah0JESggHQG8UInM33cFsON1mNXYXkf2_rq1YRYCGrY7dA/s72-w320-c-h180/D%25C4%2583un%25C4%2583torii+tutunului.+Care+sunt+Tratamente+pentru+cultura+de+tutun.jpg
ScriDoc - scrie documente
https://www.scridoc.com/2020/10/daunatorii-tutunului-care-sunt_75.html
https://www.scridoc.com/
https://www.scridoc.com/
https://www.scridoc.com/2020/10/daunatorii-tutunului-care-sunt_75.html
true
3376220345813932629
UTF-8
Loaded All Posts Not found any posts VIEW ALL Readmore Reply Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Back Home Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share to a social network STEP 2: Click the link on your social network Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy Table of Content