Bolile porumbului – Virusul mozaicului european al porumbului (European maize mosaic virus) – Mozaicul european al porumbului Primele simpto...
Bolile porumbului – Virusul mozaicului european al porumbului (European maize mosaic virus) – Mozaicul european al porumbului
Primele simptome se observă când plantele au 50-60 cm, la baza frunzelor tinere, sub forma unor pete mici, punctiforme, de culoare verde-deschis, situate în spaţiile internervuriene. Ulterior, petele, se extind, formând zone decolorate, sub formă de striuri scurte sau benzi, paralele cu nervuri. Striurile pot conflua, formând fâşii mai late, verzideschis sau gălbui, care cuprind adesea regiuni mari din limb.
Uneori, aproape tot limbul se îngălbeneşte, exceptând porţiuni mici care apar sub formă de insule verzi pe fond clorotic. Când infecţiile se produc timpuriu, înălţimea plantelor este redusă aproape la jumătate.
Erwinia chrysanthemi pv. zeae (Sabet) Victoria, Arboleda et Munoz (sin. Erwinia carotovora var. zeae Sabet) – Putregaiul moale al tulpinii
Ţesuturile tulpinii, mai frecvent cele de sub teaca frunzelor, se închid la culoare (congestionare hidrică) pe porţiuni de 10-20 cm. Primele simptome apar pe partea însorită a tulpinii. Ţesuturile afectate sunt macerate progresiv, fiind distruse parţial şi ţesuturile mecanice ale tulpinii, planta frângându-se cu uşurinţă.
Frunzele situate deasupra zonei bolnave, cu timpul se veştejesc şi se usucă. Boala se poate localiza la orice nivel al tulpinii, mai mult pe la mijlocul ei. Rădăcinile se înroşesc şi devin sfărâmicioase.
Bolile porumbului – Ustilago maydis (DC.) Corda – Tăciunele comun
Boala se poate manifesta pe toate organele aeriene ale plantei, uneori şi pe rădăcini. Pe organele atacate se formează pungi (tumori), care pot să ajungă până la mărimea unui pumn, având la exterior o membrană argintie-albicioasă sau cenuşie.
La început, conţinutul pungilor este mucilaginos, apoi se transformă într-o masă umedă, brună-negricioasă, constituită din teliosporii ciupercii. La maturitate, pungile crapă, iar teliosporii sunt puşi în libertate, sub forma unei pulberi negricioase.
Ciuperca poate induce şi următoarele anomalii: formare de inflorescenţe femele în inflorescenţele mascule, înconvoierea inflorescenţelor mascule, fascilaţia inflorescenţelor femele, inflorescenţe femele apărute în zona rădăcinilor adventive, sfâşierea frunzelor şi a tecilor. Teliosporii sunt sferici, ovali sau uşor neregulaţi, de 8-15 x 7-10 μm, bruni, cu suprafaţa dens şi fin echinulată.
Bolile porumbului – Sphacelotheca reiliana (Kühn) Clinton (sin. Sorosporium holcisorghi (Riv.) Moesz) – Tăciunele prăfos
Sunt atacate inflorescenţele mascule şi femele, mugurii axilari şi, foarte rar, frunzele. Organele atacate se transformă într-o masă de teliospori, acoperită de o membrană subţire, albă-roşiatică. Mai târziu, membrana se sfâşie, punând în libertate teliosporii.
Boala apare mai întâi la florile mascule, care se deformează şi se alungesc atunci când sunt parţial atacate sau se transformă în întregime într-o masă neagră, prăfoasă. Ştiuleţii atacaţi în perioada de maturitate în lapte, au o formă conică, umflată în partea de jos, subţiată spre vârf şi fără mătase. Pe măsură ce porumbul se apropie de maturitatea deplină, pănuşile uscate se îndepărtează în partea superioară, lăsând să se vadă ştiuleţii cu masa de spori.
Teliosporii sunt globuloşi, elipsoidali sau neregulaţi, de 8-15 x 7-13 μm, bruni, fin echinulaţi. La început ei sunt aglutinaţi, formând grămezi de 80-150 μm în diametru, iar mai târziu devin solitari.
Bolile porumbului – Gibberella fujikuroi (Saw) Ito et Kimura, f.c. Fusarium moniliforme Sheld. – Înflorirea albă a boabelor
Plantele pot fi atacate în toate stadiile de dezvoltare. Plantulele infectate devin clorotice, întârzie în dezvoltare şi mor într-un timp scurt. Când boala are o evoluţie lentă sau infecţia se produce mai târziu, în alveole şi în boabe, începând de la vârful ştiuletelui, apare un mucegai pulverulent sau cu aspect de vată, de culoare roz, alcătuit din micelul, conidioforii şi conidiile ciupercii.
De multe ori, boabele la maturitate, în special cele de la mijlocul ştiuletelui, crapă, descoperind amidonul, boabele căpătând aspectul unor floricele de porumb. Boabele de la vârful şi baza ştiuletelui, chiar dacă nu crapă, sunt şiştave, iar conţinutul este de culoare roz.
Când sunt atacate (mai rar) baza tulpinii şi rădăcinile, acestea putrezesc şi sunt acoperite de un mucegai roz. Pe resturile de plante, în anul următor apar puctişoare colorate în albastru intens, uşor detaşabile, care sunt periteciile ciupercii.
Bolile porumbului – Gibberella zeae (Schw.) Petch, f.c. Fusarium graminearum Schw. – Putregaiul tulpinilor şi ştiuleţilor, fuzarioza
Plantele sunt atacate în toate fazele de dezvoltare, boala manifestându-se pe rădăcini, tulpini şi ştiuleţi. În timpul sau imediat după răsărire, partea subterană a plantei infectate este acoperită de o pâslă la început albă-gălbuie, apoi roz, constituită din miceliul şi conidiile ciupercii. Vârful plantei se curbează şi planta moare înainte de răsărire.
La plantele mai dezvoltate, sub tecile frunzelor, cu deosebire în regiunea nodurilor apar pete de diferite dimensiuni, brune-negricioase cu nuanţă violacee, contur difuz, uneori zonate concentric. Pe vreme secetoasă, ele rămân netede şi lucioase; pe vreme umedă, sunt acoperite de o pâslă prăfoasă, alcătuită din miceliul şi conidiile ciupercii. În secţiune, partea bazală a tulpinii este brunificată, la început numai în zonele nodurilor, ma târziu brunificarea extinzându-se şi asupra parenhimului internodurilor.
În faze mai avansate, în ţesutul medular apar goluri căptuşite cu o pâslă miceliană albă sau roz, sau ţesutul este dezintegrat total, rămânând numai fibrele vasculare. Ştiuleţii sunt atacaţi în faza de lapte-ceară. Infecţia începe de la vârful ştiuleţilor. Ţesuturile afectate se acoperă cu un mucegai destul de gros, de culoare roz-rubiniu deschis, alcătuit din miceliu, conidiofori şi conidii. Seminţele acoperite de ciupercă sunt brune, seci sau putrezite. Când atacul este puternic, pănuşile rămân lipite de ştiuleţi şi sunt acoperite de pete mari, brune-închis.
Pe resturile de porumb din anul anterior (rădăcini, tulpini, pănuşe) se dezvoltă puctişoare de culoare albăstrui-intens, uşor detaşabile, care sunt periteciile ciupercii.
Fusarium poae.
In vitro, miceliul aerian apare pufos până la pâslos, iar o dată cu formarea microconidiilor devine prăfos. Mai târziu, miceliul aerian se colorează în roşcatbrun. Dedesupt, cultura este albă, gălbuie, portocalie, până la roşu-pal sau vinaceu. Microconidiile sunt ampuliforme, de 8-12 x 7-10 μm până la globuloase, de 7-10 μm. Microconidiile nu se formează uşor In vitro în toate culturile, chiar dacă sunt stimulate cu lumina apropiată de UV.
La tulpinile generatoare de microconidii, acestea se dezvoltă din sporodochiile formate pe suprafaţa agarului. Microconidioforii individuali sunt mult mai subţiri, cu apex mult ramificat, purtând 1-4 fialide cilindrice, la terminarea fiecărei ramuri. Fialidele sunt de 15-20 x 2,5 μm. Microconidiile sunt curbate, falcate şi uşor lăţite sub septa mediană; când sunt mature, au 3 septe şi sunt de 20-40 x 4,5 μm.
Gibberella avenacea.
In vitro creşte rapid, ajungând după 10 zile la 250 C pe mediul CGA la 5-8 cm. Miceliul superficial este roz-roşu, cu marginea coloniei albă, iar cu timpul centrul devine gălbui-brun. Detesubt, culoarea este roşcat-brună. Conidioforii dezvoltaţi pe tot miceliul aerian, iniţial cu fialide simple laterale sau cu celule poliblastice, sunt fusoide, cu 1-3 septe şi deseori foarte variabile ca dimensiuni, de 8-50 x 3, 5-4,5 μm.
Microconidiile, când apar, sunt înguste şi curbate, cu 1-3 septe, de 8-50 x 3,0-4,4 μm. Macroconidiile formate din fialide, deseori dezvoltate din sporodochii au formă tipică fusoidă, curbate, cu 4-7 septe, având 40-80 x 3,5-4,0 μm. Clamidosporii nu se formează. Periteciile sunt de culoare purpurie până la neagră, neregulat globuloase sau piriforme.
Ascele sunt cilindrice, de 70-100 x 9-12 μm cu câte 8 ascospori incolori, fusiformi, ştrangulaţi în dreptul septei centrale, cu celula superioară uneori mai mare; la început sunt cu o septă, având 13-19 x 4-5 μm; uneori se dezvoltă, formând încă 1-2 septe fiind de 17-25 x 5,0-6,5 μm.
Gibberella acuminata.
In vitro coloniile cresc foarte repede, ajungând la 7,8-8,2 cm în 6 zile la 250 C pe mediul CGA. Miceliul aerian se formează de obicei, destul de abundent, flocos până la pâslos, albicios-roz, pal-ocraceu, uneori parţial carmin. Pigmentarea variabilă, în culturi proaspete, carmin până la roşu, purpuriu, mai târziu ocraceu, chilimbariu până la brun. Corpurile scleroţiale sunt prezente ocazional, îndeosebi pe terci de orez.
Formează numai macroconidii, larg falcate, mult alungite, cu celula apicală ascuţită şi cu cea bazală pediculată, cu 0-7 septe. Macroconidiile neseptate au 4-17 x 2,5 (majoritatea 7-12 x 2,7-3,3) μm; cu o septă 11-22 x 2,0-4,2 (majoritatea 13-18 x 2,4-3,8) μm; cu 3 septe 16-51 x 2,5-4,8 (majoritatea 24-37 x 3,0-4,2) μm; cu 4-5 septe 27-62 x 3,0-5,5 (majoritatea 35-50 x 3,4-4,6) μm; cu 6-7 septe 41-80 x 3,2-5,4 (majoritatea 47-60 x 3,5-4,8) μm.
Periteciile sunt purpurii până la negre, obpiriforme până la ovate, cu peretele extern neted, de 190-210 μm în diametru. Ascele sunt clavate şi conţin 4-8 ascospori, netezi, incolori, elipsoidali până la ovali, cu o septă, mai rar cu două, uşor ştrangulaţi în dreptul septei centrale, de 13-20 x 6-7 μm.
Gibberella pulicaris.
In vitro creşte foarte repede, ajungând la 5,5-8,0 cm în 10 zile la 250C pe mediul CGA; sunt diferenţe mari între tulpini. Miceliul aerian, în general foarte abundent, flocos, până la pâslos sau în smocuri, albicios până la roz sau brun-pal. Pigmentarea diferă în funcţie de pH-ul mediului: albicios, roz, roşu-cenuşiu, iar pe mediul neutru sau uşor alcalin este albastru. Corpurile scleroţiale sunt de obicei destul de abundente şi evidente în culturile proaspăt izolate. Fialidele deseori incolore, majoritatea de 14-18 x 3,8-4,5 μm.
Formează numai macroconidii, aproape uniforme ca tip şi formă, clar septate, cu celule egale ca lungime şi grosime, falcate, curbate mai mult sau mai puţin dorsoventral, cu celula apicală îngustată, iar cea bazală pedicelată, de obicei cu 3-5 septe, cu următoarele dimensiuni: cele cu 3 septe de 16-48 x 3-6 (majoritatea 22-35 x 4,0-5,2) μm; cu 4-5 septe de 20-56 x 3,5-6,0 (majoritatea 26-44 x 4,0-5,6) μm; cu 6-7 septe de 33-58 x 3,7-6,0 (majoritatea 37-50 x 4,5-5,6) μm. Periteciile, de cele mai multe ori în număr mare, se formează circular pe o stromă, formând mase rotunde sau eliptice, de 1-3 mm lăţime; ele sunt sferice sau obpiriforme trunchiate, presate lateral, uşor verucoase, negre sau albăstrui,
de 180-220 μm.
Ascele sunt oblonge sau clavate, de 60-110 x 11-16 μm şi conţin 6-8 ascospori biseriaţi, fusiformi până la eliptici-lanceolate, puţin curbate, cu 3 septe, uşor ştrangulate, de 18-23 x 7-8 μm.
Bolile porumbului – Setosphaeria turcica (Luttr.) Leonard et Suggs (sin. Trichometasphaeria turcica Luttr.), f.c. Drechslera turcica (Pass.) Subram. et Jain (sin. Exserohilum turcicum (Pass.) Leonard et Suggs, Helminthosporium turcicum Pass.) – Pătarea şi uscarea frunzelor
Sunt atacate frunzele, începând cu cele de la bază, pe care se dezvoltă pete verzuicenuşii, de 50-100 x 30-40 mm, alungite în direcţia nervurilor, izolate sau confluente, putând acoperi aproape întreaga suprafaţă a limbului. Ţesuturile din dreptul petelor se usucă, culoarea virând în cafeniu-deschis; la unii hibrizi, petele sunt înconjurate de o dungă roşievişinie.
Suprafaţa petelor se acoperă cu o pulbere fină, brună-cenuşie, formată din fructificaţiile ciupercii. Frunzele puternic atacate se usucă în întregime şi se pot sfâşia. Pete asemănătoare apar uneori şi pe pănuşi. Conidioforii ies din stomate, singuri sau în mănunchiuri de 2-6, drepţi sau flexuoşi, bruni, până la 300 μm lungime şi 7-11 (majoritatea 8-9) μm grosime.
Conidiile sunt drepte sau uşor curbate, elipsoidale până la obclavate, gălbui sau de culoarea paiului, netede, cu 3-9 pseudosepte, de 50-114 μm lungime şi 18-33 (majoritatea 20-21) μm grosime în partea groasă. Pseudoteciile apar mai rar în natură şi mai frecvent In vitro; ele sunt globuloase şi negre. Ascele sunt cilindrice şi conţin 1-8 (de regulă 2-4) ascospori incolori, drepţi sau uşor curbaţi, frecvent cu 3 septe de 42-78 x 13-17 μm.
Bolile porumbului – Cochliobolus carbonum Nelson, f.c. Drechslera zeicola (Stout) Subram. et Jain (sin. Helminthosporium carbonum Ullstrup, Bipolaris zeicola (Stout) Shoem. – Pătarea cenuşie a frunzelor
Pe frunze se formează pete circulare, ovale sau neregulate, de 3-15 mm, în dreptul cărora ţesuturile se necrozează şi se brunifică. La suprafaţa acestor pete, pe vremea umedă se dezvoltă se dezvoltă o pulbere negricioasă, alcătuită din conidiofori şi conidii, petele căpătând un colorit cenuşiu.
Conidioforii sunt solitari sau în mănunchiuri, drepţi sau flexuoşi, bruni până la brunolivacei, lungi până la 250 μm, groşi de 5-8 μm. Conidiile sunt curbate, uneori drepte, ocazional aproape cilindrice, de obicei, largi în partea de mijloc şi îngustate spre capete, rotunjite, de 25-100 x 7-18 (majoritatea 60-80 x 14-16) μm, cu 2-12 (majoritatea 7-8) pseudosepte; conidiile sunt brune-închis sau brune-olivacee, cu celulele de la capete de culoare mai deschisă decât acelea de la mijloc.
Pseudoteciile apărute in vitro sunt negre, elipsoidale până la globuloase; ascele sunt cilindrice, drepte sau uşor curbate; ascosporii sunt filiformi, incolori, cu 5-9 septe, de 182-300 x 6,4-9,6 μm, înfăşuraţi strâns helicoidal.
Cochliobolus heterostrophus Drechsler, f.c. Drechslera maydis (Nisikado) Subram. et Jain (sin. Helminthosporium maydis Nish. et Miyake, Bipolaris maydis (Nisikado) Shoem. – Pătarea frunzelor
Pe frunze se dezvoltă pete de 5-15 x 1-3 mm, bine delimitate, de diferite forme şi culori. Cele mai multe pete sunt alungite, situate între nervuri, cu marginile bine delimitate, de culoarea brună-roşcată, având linii şi zone concentrice paralele. Pete mai puţin evidente apar pe bracteele florale şi pe panicule.
Conidioforii sunt curbaţi, de 120-170 μm, olivacei.
Conidiile sunt fusiforme, deseori curbate, cu capete rotunjite, de 30-115 x 10-17 μm, uşor olivacee, cu 30-115 x 10-17 μm, uşor olivacee, cu 3-13 pseudosepte. În leziunile mai vechi se pot găsi numeroase peritecii elipsoidale, de 400 μm, negre, cu numeroase asce de 160-180 μm, care conţin 4 ascospori filamentoşi, aranjaţi în multiple serpentine paralele (obişnuit în 4 serpentine) de 130-340 x 6-7 μm.
Bolile porumbului – Khuskia oryzae Huds., f.c. Nigrospora oryzae (Berk. et Broome) Petch – Putregaiul uscat al ştiuleţilor
Boala se manifestă pe ştiuleţi în câmp, în perioada formării acestora şi în depozite. Rahisul ştiuleţilor bolnavi este distrus şi se desface în fascicule de fibre. Rahisul alveolelor şi baza boabelor sunt împâslite de un mucegai fin, cenuşiu, alcătuit din miceliul şi sporii ciupercii. Este atacat de asemenea şi suportul ştiuleţilor, din care cauză ştiuleţii bolnavi se rup uşor şi atârnă.
Boabele nu se dezvoltă normal, rămân şiştave, nu se ţin bine în alveolele ştiuleţilor mişcându-se foarte uşor la orice apăsare. Miceliul este ramificat, incolor, cu numeroase picături uleioase, pe care se formează intercelular, de obicei terminal, conidiofori de 3-7 μm grosime, cu conidii. Conidiile sunt eliptice sau sferice, de 10-16 (majoritatea de 12-14) μm, la început incolore, iar mai târziu negre.
Bolile porumbului – Puccinia sorghi Schwein – Rugina porumbului
Pe ambele feţe ale limbului foliar apar, din luna august până în luna octombrie, numeroase pustule eliptice, până la 1mm, brune-deschis, risipite neregulat, la început lucioase, fiind acoperite cu epidernă, apoi prin descuamare devin pulverulente (uredosori). Printre aceste pustule, câteodată pe teci şi foarte rar pe tulpini, apar pustule negricioase, circulare sau alungite (telisori) de 1-2 mm, la început lucioase, fiind acoperite de epidermă, mai târziu se descuamează şi devin pulverulente, înconjurate de resturile epidermei rupte.
Uredosporii sunt unicelulari, sferici, aproape sferici sau elipsoidali, de 23-30 x 22-25 μm, fin şi distanţat echinulaţi, de culoare brună-deschis. Teliosporii sunt alungaţi, elipsoidali sau aproape măciucaţi, rotunjiţi la vârf sau îngustaţi, iar la mijloc uşor ştrangulaţi la bază, în general rotunjiţi, de 28-50 x 15-24 μm, bicelulari, bruni, pedunculaţi.
Macrophomina phaseolina (Tassi) Gold. (sin. Macrophomina phaseoli (Maubl.) Ashby, f.m. Rhizoctonia bataticola (Taub.) F. Butler, f. scl. Sclerotium bataticola Taub. – Putrezirea cărbunoasă a bazei tulpinii
Rădăcinile plantelor bolnave putrezesc, iar măduva tulpinilor se dezorganizează. Pe fasciculele de vase se dezvoltă numeroşi scleroţi de diferite dimensiuni, în funcţie de tipul infecţiei. În ţesuturile infectate se pot forma picnidii.
Picnidiile sunt globuloase, puţin aplatizate, de 100-200 μm în diametru, brune până la negricioase. Picnosporii sunt oval-alungiţi sau cilindrici, unicelulari, incolori, de 14-32 x 5-11 μm. Scleroţii sunt bruni-închis, de regulă ovoizi, de 50-300 μm (până la 1 mm) în diametru.
Sclerophthora macrospora (Sacc.) Thirum., Shaw. et Naras. (sin. Sclerospora macrospora Sacc., Phytophthora macrospora (Sacc.) Ito et Tanaka) – Proliferarea vârfului – Crazy top
Simptomele diferă mult cu timpul când s-a produs infecţia şi gradul de colonizare a ciupercii în gazdă. În general, se produce o înfrăţire excesivă (6 până la 10 fraţi la o plantă), rularea şi răsucirea frunzelor superioare. Simptomul mult mai caracteristic este proliferarea parţială sau totală a pănuşilor, care capătă aspectul unei mase de frunzuliţe. De asemenea, poate apare filodia ştiuleţilor. Frunzele plantelor cu infecţia gravă sunt înguste, de forma unor benzi, pieloase, piticite şi striate.
Conidioforii cu conidii apar mai rar pe frunzele infectate. Conidioforii sunt incolori, scurţi, în medie de 13,8 μm, simpli, în formă de hifă, cu creştere determinată. Conidiile (sporangiile) sunt incolore, limoniforme, operculate, de 60-100 x 30-65 μm. Prin germinare, conidiile eliberează de obicei numeroşi zoospori incolori, baciliformi, subsferici sau reniformi, rareori produc un tub germinativ. Oosporii sunt incolori până la gălbui, multinucleaţi, uneori globuloşi, de 45-75 μm în diametru, cu conţinut granular.
Bolile porumbului – Rhizopus maydis Brud.- Putregaiul cenuşiu
Sunt atacaţi ştiuleţii începând cu faza de maturitate lapte-ceară a boabelor. Pe ştiuleţii bolnavi, îndeosebi la vârf, între şi pe boabe, se dezvoltă un mucegai cenuşiu care cuprinde porţiuni mari de ştiuleţi. Mucegaiul cenuşiu este alcătuit din miceliu, rizoizi, sporangiofori cu sporangi. Sporangioforii sunt grupaţi câte 2-3. Sporangii sunt sferici, de 110-165 μm, iar sporii aproape eliptici, de 5,5-9,3 x 4,5-6,9 μm, galbeni, bruni, netezi.
Bolile porumbului – Mycosphaerella zeae maydis Mukunya et Boothroyd, f.c. Phyllosticta maydis Arny et Nelson – Arsura galbenă a frunzelor
Pe frunzele de la bază apar leziuni rectangulare sau ovale, de culoare deschisă până la crem, uneori înconjurată de o bandă clorotică. Leziunile variază ca dimensiuni, în medie fiind de 13 x 3 mm şi pot conflua, producând arsura foliară.
Pot fi atacate şi tecile frunzelor şi pănuşile externe. În dreptul leziunilor apar punctişoare negre, care diferenţiază boala de altele care produc leziuni galbene. Când atacul este puternic, simptomul de îngălbenire a frunzelor se aseamănă cu cel de carenţă de azot. Cu timpul, frunzele infectate se brunifică şi mor. Plantele rămân pitice.
Picnidiile dacă nu s-au format în câmp, apar în cameră umedă după 48-72 de ore. Ele sunt subglobuloase, de 60-150 μm, brune-roşcate, osteolate, imersate în ţesutul necrozat. Picnosporii sunt unicelulari, incolori, oblong-elipsoidali până la subcilindrici, de obicei bigutulaţi, de 8-20 x 3,0-7,5 (majoritatea 12-15 x 4-6) μm.
Pseudotecile cu ascospori maturi se formează în cultură la 210C în întuneric, având 140 μm în diametru; ascele sunt de 45-65 x 9,6-12,0 μm; ascosporii sunt incolori, bicelulari, de 15-20 x 5-6 μm.
